O nouă ediţie a show-ului „Diamante şi BOX”, sâmbătă seară, la Salonta

Clubul Sportiv Basti Box Salonta organizează în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, cea de-a treia ediţie a show-ului caritabil intitulat „Diamante şi box”

Evenimentul este programat la Casa de cultură din Salonta, începând cu ora 18:00, iar toţi banii care se vor aduna din vânzarea biletelor vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unui ring de box cu podium.

„Ringul pe care-l avem noi acum este mai degrabă o piesă de muzeu, în el a boxat şi Nicolae Linca, singurul campion olimpic al României”, a precizat Sebastian Silaghi, preşedintele CS Basti Box şi principalul organizator al evenimentului.

De precizat faptul că spectacolul de sâmbătă seara de la Salonta va cuprinde 10 meciuri de box la care vor participa pugilişti de la Surman Boxing Team Bekescsaba, Pro Gym Gheorghieni, LPS Banatul Timişoara şi Basti Box. Pe lângă acestea vor avea loc însă şi alte momente artistice care mai de care mai atractive. Astfel, la Casa de cultură va fi amenajat şi un stand de artă „Păpuşa dacică”, iar pe scenă se vor derula şi diverse activităţi artistice, „Gladiatorii intră în ring” al Asociaţiei Deus Vult, respectiv momente de magie, precum şi un concert Melaz&The Daydreamers.

„Boxul este o artă nobilă şi noi vrem să arătăm aceasta. Creştem de la an la an, iar din acest lucru ne dorim să beneficieze copiii care au ales să facă box. Precum la ediţiile trecute, vom avea şi în acest an invitaţi speciali surpriză, campioni mondiali. Tot efortul nostru de a organiza un astfel de eveniment nu s-ar putea materializa însă fără sprijinul sponsorilor, a autorităţilor şi a instituţiilor care ne ajută”, a mai declarat Sebastian Silaghi.

Preţul unui bilet de intrare la eveniment este de 25 de lei.

www.ebihoreanul.ro