Diamante şi Box. Gala a fost organizată pentru al treilea an de Basti Box Salonta

Muzica, magia, luptele cu gladiatori şi demonstraţiile de box au făcut casă bună în cea de-a treia ediţie a galei caritabile „Diamante şi Box”. Cei care au ales să participe sâmbătă seară la evenimentul găzduit de Casa de Cultură din Salonta nu au regretat alegerea făcută.

Micii sportivi au evoluat în ringul în care cu mulţi ani în urmă a făcut-o unicul campion olimpic la box al României, Nicolae Linca, şi singurul pugilist bihorean prezent la o olimpiadă, salontanul Nicolae Talpoş.

„Cred că toate acestea ne duc cu gândul la viitori mari campioni, aici la Salonta. Eu cred în ei, şi aţi văzut şi voi cu câtă ardoare luptă în ring, de la fete până la băieţii la categoriile mai grele. Sunt foarte mândru de ei”, spune Sebastian Silaghi, preşedintele Basti Box Salonta.

„Mi-a plăcut tare mult, nu numai acest spectacol ca să spun aşa, ci aceşti oameni care voluntari, ceea ce în lumea noastră sunt puţini, ca să facă ceea ce fac ei”, susţine Ionel Bungău, directorul CS Crişul.

Deşi gala a avut caracter amical, boxerii nu s-au menajat atunci când au păşit pe suprafaţa de luptă.

„Au fost câteva meciuri reuşite, dar şi de începători. Asta este, suntem la început. Eu sper că vor fi meciuri mult mai bune, vor veni alţi copii acum la sală, care, probabil, şi mai talentaţi”, spune Alexandru Balaj, arbitru internaţional de box profesionist.

Cu banii strânşi în urma evenimentului caritabil, clubul Basti Box Salonta intenţionează să cumpere un ring nou de box.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves
www.digi24.ro