Boxul Salontan

Boxul Salontan am putea spune că este vechi aproape cât toate civilizațiile! Privind înapoi în trecut, un trecut excepțional, care a găzduit gale explozive și irezistibile publicului Salontan, care a adus în „careul magic” inclusiv pe unicul campion olimpic al României până în prezent Nicolae Linca.

Babos Gabor înființează la Salonta primul club de box în 1947 numit la acea dată „Spartac Salonta” și pentru popularizare organizează un meci amical la care și el ia parte la categoria grea, fiind câștigător prin K.O.

Printre elevii de atunci ai antrenorului mai sus menționat se evidențiază Bagosi Imre care în 1956 devine campion național la categoria 60 kg învingându-l în finală pe bucureșteanul Zilbermann Oscar. În 1961 Salonta duce o criză de antrenori, Babos Gabor părăsește Salonta și devine antrenor la Crișul Oradea, ca sportivi fruntași evidențiindu-se: Szenes Iosif (vicecampion național – 57kg), Petan Petru (vicecampion național – 60kg), Bakos Nicolae, Bagosi Imre, care se ocupau și de conducerea antrenamentelor boxului salontan, care în perioada 1955-1961 s-a numit „Recolta Salonta”.

Din 1962-1968 Box Salonta primește o altă denumire „Progresul Salonta” și până în 1967 este condus de către cei 4 antrenori voluntari. Bagosi Imre devine antrenor în 1967, absolvind cursurile Institutului Pedagogic Cluj – școala de antrenori BOX în 1969. Anul 1968 aduce o nouă denumire boxului Salontan și devine Metalul Salonta. Antrenorul Bagosi între anii 1972-1978 îi are în sprijin pe antrenorul secund Vass Zoltan (component al echipei Progresul anii 60) iar din anul 1982 până în 1990 pe antrenorul secund Teodor Silaghi, care fusese vicecampion național la categoria grea în 1977, finala pe țară cu Lucsenburger Francisc, rezultat foarte discutat, 3-2 în favoarea lui Lucsenburger. Din anul 1990 când domnul Bagosi se retrage și până în 2006 Silaghi Teodor rămâne antrenor.

Dorim să mulțumim tuturor antrenorilor și sportivilor pentru munca depusă timp de peste 60 de ani în „scrima cu pumnii”, și ne cerem scuze dacă am omis nume sau titluri ale boxului Salontan dar în prezent muncim la cartea care se va intitula „Istoria Boxului Salontan” și sperăm ca într-un viitor apropiat vom reuși să o împărtășim publicului iubitor de box și nu numai. Tot în sprijinul cărții la care muncim, rugăm toți foștii sportivi care dețin articole referitoare la activitatea boxului salontan să ne ajute!

Întorcându-ne în prezent, Boxul Salontan după o perioadă de „repaus”, revine cu un suflu nou sub cupola Clubului Spotiv „BASTI BOX”.

Trebuie să fim realiști, vremurile s-au schimbat, astăzi acea fabrică Metalul care a susținut timp de peste 30 de ani fără întrerupere succesul boxului salontan și-a restrâns activitatea, dar există societăți comerciale prospere și oameni iubitori ai boxului care doresc și pot să-l susțină.

Invităm pe toți cei care vor să facă sport la Colegiul Național „Teodor Neș” în zilele de: Luni – Miercuri – Vineri, între orele 19-21 și Sâmbătă între orele 11-13. Vom susține antrenamente gratuit pentru copii care nu au împlinit înca vârsta de 18 ani, iar pentru celelalte vârste vom stabili un abonament lunar sau o taxă pe ședință. Toți cei care vor fi legitimați ca sportivi ai clubului de box, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitatea antrenamentului.

Dacă vorbim de sportul „box” și de practicarea lui, personal consider că boxul este un sport irezistibil. El captivează mulțimile, pe toți aceia care știu să aprecieze o luptă loială, o adevărată încleștare de forțe. „Scrima cu pumnii” – boxul – merită pe bună dreptate și denumirea de „nobilă artă”, deoarece nu aduce în „careul magic” doar două energii, două forțe fizice dezlănțuite, ci mai întotdeauna și două feluri de a gândi. Boxul nu trebuie confundat cu o încăierare rudimentară, în care cei cu mușchii mai bine dezvoltați trebuie neapărat să triumfe.

Inteligența are în box un rol primordial, fapt care contribuie la frumusețea acestui sport bătrân și mereu tânăr.

Boxul, sportul oamenilor curajoși de pretutindeni, se bucură în România de o popularitate deosebită, succesele pugiliștilor români sunt binecunoscute și peste hotare. Boxerii români sunt excepționali, ei luptă cu un curaj exemplar care pur și simplu te impresionează. Cine nu a auzit de Francisc Vaștag, Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și mulți alții, adevărate glorii ale boxului românesc?

Printre gloriile boxului românesc sunt și Hajnal Karoly (multiplu medaliat național, câștigător al centurii de aur, participant la campionatul european), Talpoș Nicolae (de 4 ori campion național, 3 centuri de aur, participant la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1984, participant la campionatele europene, campionatele mondiale 1986, trecut în neființă), Frații Vass (Tiberiu – campion național și Iuliu – medaliat național), Toth Sandor (medaliat național, participant la campionatele europene), Vass Zoltan (vicecampion național), Nagy Lajos (medaliat național, câștigător al turneului pe categorii), Varga Otto (campion național), Marcut Adrian (campion național de 3 ori, 3 centuri de aur, campion balcanic, participant și medaliat cu bronz la campionatele mondiale din Moscova 1989 și Atena), Orsos Sandor (campion național, medaliat cu bronz în Coreea de Nord), Horvath Gyula (campion național), Sorban Ioan, Pentek Emeric, Fodor Emeric, Hegedus Istvan, Frații Bora Gheorghe și Daniel, Frații Moisa Cristian și Vasile (trecut în neființă), Madga Cristian (foști finaliști la campionatele naționale).

Închei pledaoria mea pentru sport cu un citat din Eugen Barbu:

„Nobila artă este și un balet înnăscut din mișcarea extraordinară în ring: a da și a nu primi, a face puncte și a te feri să lovești sub limitele permise, a îmbrățișa pe cel doborât, a-i strânge mâna: a nu urî, a învinge numai. Stăpânire de sine, gândire fulgerătoare, un instinct al bătăliei, o eleganță a prezenței sub reflectoare.

Iată totul sau aproape totul. În rest, detaliile fără semnificație ale unui duel, totdeauna splendid, în care există și hotarârea de a-i exclude pe cei necombativi. În box nu există dezertare.

A lovi?

Nu, a puncta, a descoperi locul slab al adversarului…

A te bate?

Nu, a duela…

A distruge?

Nu, a triumfa…

În fond principiile eterne ale sportului…”