File din istoria Boxului Salonta – Carol Hajnal


Cine a fost Carol Hajnal si de ce azi îi aducem omagiu?

S- a născut în anul 1956 la data de 03 iunie și după cum îmi mărturisea :
“ Nu m am gandit sa fac box , un prieten din copilărie “Mocanu”, Sandu Oprea, la 12 ani m a invitat in sala de box din Salonta care era situată central. În primul rând m am ataşat de antrenorul Bagosi Imre, care mi a fost ca un tată şi în viată. Primele cuvinte care mi le a spus când am păşit în sala de box au fost : – “asta- i o scrimă nu o bataie de stradă”.
După ce am inceput această scrimă cu pumnii , mama era o spectatoare fidelă, iubea foarte mult boxul si mă încuraja din toate punctele de vedere.
În 1973 eram la Brăila, unde se desfăşura Campionatul Naţional de junior mici si am obţinut cupa pentru cel mai tânăr campion, oferită de arbitrul Mihelfy. În aceea perioadă nu exista categoria de vârstă tineret.
Popa Alexandru 60 kg, în perioada 73- 75, Birta Ioan 57 kg, Herdelo Francisc 57 kg, Kattona Iosif 81 kg, fratii Vass Gyula si Tibi sunt câţiva dintre colegii cu care mă antrenam si erau boxeri valoroşi la Salonta.
Înainte de meciuri şi eu aveam emotii mari în special la meciurile importante dar in momentul când atingeam mânuşile deja scăpam de ele si intram în transă.
Despre Silaghi Teodor pot să vă spun ca ne am întalnit la sală şi acolo ne- am împrietenit, aveam ceva comun, mergeam la Mădăras, dacă eram bolnav venea la mine şi nu mă lăsa să bolesc, era un sufletist, a fost un boxer de categoria I, era foarte vioi pentru categoria lui ( super grea) şi de multe ori mă întrecea şi la şprint, era foarte vioi, inimos si avea caracteristic loviturile de croşeu de stânga, upercut de stânga şi croşeul de dreapta.
În 1973 nu le venea să creadă, eram un anonim care a spart gura târgului. Ulterior am fost membru al lotului naţional la Bucureşti, “la centru 23 august”, unde am inceput cu turnee în afara ţării – RDG, Polonia, Mongolia, Bulgaria, Turcia.
Pe Borbely Imre din Ungaria, m- a bătut la Galaţi dar l- am prins în Mongolia la un turneu, dar atunci am fost pregatit si l- am facut K.O. în prima repriză.
Teodor Niculescu, Ciucă Constantin au fost Campioni Europeni.
La lot bineînţeles că era mai greu, nu aveam nici macar un leu, dar în momentul în care erai la lot aveai o renumeraţie de 40 lei pe lună. Eram mândru că eram la lot.
În 1974 cand eram la lotul national nu mi-au dat voie sa particip la campionatul national pentru că eram în stagiu de pregatire pentru Europenele de la Kiev, eram vreo 4- Titi Tudor, Ghiţă Florian, Cimpoieşu Damian, Dafinoiu Costică şi eu.
In 1974, iunie la Kiev eram mândru că reprezentam ţara unde am obţinut locul 3. Nu mi-a plăcut mâncarea, era acră, dar ca organizare a fost extraordinară, cât că erau ruşii în top, meciurile erau aranjate, dar te întâlneai cu elita europei. Am avut 3 meciuri la categoria 63,500 kg.
Chiar la întoarcerea în ţară, clubul Steaua Bucuresti m -a luat în club, aveam doar 17 ani, au promis ei multe, m-au angajat ca subofiter si am dormit in cămin 2 ani de zile, când nu eram la lot, apoi m-am însurat, am forţat şi eu nota şi mi-au dat un apartament.
1978 Koln, Campionatele Europene, locul 3. O fază: seara după cântar am băut apă foarte puţină, neştiind că fiind deshidratat corpul absorbea orice fir de apa. Dimineaţa la cântar de la 63, 500 la 65 kg. Pentru a slăbi, am făcut scări de la parterul hotelului până la etajul 5, fapt care m -a slabit si am pierdut in a 3 a repriza ne mai având suflu.
Alec Năstac era ca un taur, un pachet de muşchi. El conducea, el făcea legea, cum mişcai, cum lăsai mâna erai mâncat. Lemeşev…. O forţă extraordinară.
Chiriac Ion, Şerbu Neacşu antrenori la Steaua.
Spakow (antrenor la Steaua) m-a primit cu o palmă în club, pentru ca ăsta era felul de a face cunoştinţă, dar de altfel era un om glumeţ şi sufletist, ăsta era felul lui de a fi.
Chiriac- piticu, fost profesionist, a avut multe meciuri;
Şerbu- boxer bun, campion naţional
Dintre toţi n-a existat al doilea Bagosi, el a rămas mereu primul şi unicul!
Comportamentul meu pe stradă era unul anti Bagosi dar când intram în sală, ceea ce spunea Bagosi era sfânt şi tot ceea ce spunea el era adevărat!
La Sibiu, în 1972, am plâns împreună în vestiar la prima participare în finala pe ţară unde am fost furat.
După 1975, când eram in lotul naţional de seniori şi membru al clubului Steaua, au urmat turnee în Anglia, SUA, Thailanda, Koreea de Nord, China, Russia, Italia- Roma, RDG, în 78 europenele la Koln, Ungaria, Polonia, Jugoslavia, Turcia – Balcaniada în 1974 am fost campion balcanic la juniori iar în 1977 locul 3.
În 1978 am participat în SUA la New York, am traversat oceanul în 6 ore, iar din New York până în San Francisco înca 6 ore, totul cu avionul, prima escală la Londra când am mers, iar la întoarcere, escala a fost la Amsterdam, dar doar cu TAROM puteam să circulăm.
Anglia 1977 noiembrie, bilateral, eram cazati la Londra si am boxat la Liverpool- foarte frumos, i- am bătut detaşat 9- 2 , erau pe vremea aia nişte amatori slabi, dar ei aveau atunci profesionism.
SUA- trilateral- 2 meciuri câştigate , unul prin K.O. si al doilea la puncte iar al treilea meci l- am pierdut la puncte. Al doilea meci a fost la sânge, toate 3 reprizele au fost de foc, l- am dominat mult cu upercut si croşeu de stânga.
Am primit o cupă specială, fară a primi bani, pentru cel mai tehnic sportiv al turneului.
Am stat o lună : o săptămână la Nevada- Reno.
San Luis- 1 săptămână
Milwake- 1 săptămână
New York o săptămână.
Mi- a fost frică să nu mă întorc acasă, nu m- a încălzit SUA, abia aşteptam să vin în România. Aveam 3000 de lei salar în afară de prime, în schimb la Steaua era un C.I.- st care- ţi dădea viza pentru o ţară occidentală.
În Lviv, Ucraina se stătea în vremea aia la rând la restaurant.
Italia- Roma, bilateral Steaua , am câştigat la puncte, apoi am boxat în Orvieto la Academia militară şi nu exista masă să nu se dea macaroane şi parmezan.
Silaghi Teodor mi a rămas în suflet ca prieten dintre toţi coechipierii pe care i- am avut atât la Steaua , lot naţional, Urbis 2 ani între 80- 82, când am fost păcalit de Fieraru Dumitru şi când m- am dus acolo m- au angajat cu 1900 lei.
Regret că nu m -am ambiţionat mai mult la Steaua şi să rămân la ei, a fost un club primitor şi bun.
Metalul Hunedoara- Pescaru- m -a vrăjit, era târziu să plec la Steaua, mi- am anunţat demisia şi aşa apoi am plecat la Urbis, unde era aproape ca la Steaua.
În 2002 m- am reântors în Salonta unde am rămas singur, iar fiul meu s- a însurat aici.
Eu vă doresc mult succes, să auzim de rezultate bune şi să ne mândrim şi cu noua generaţie, poate în lotul naţional şi câte un campion naţional n- ar strica, ăsta- i adevarul că fără sponsori nu se poate.”

A decedat în 18 august 2016.

Antrenorul său Bagosi Imre, pe care l -a considerat un tată în viaţă, care a rămas mereu primul şi unicul!, spunea despre Carol Hajnal că “ era cel mai complet boxer”, de asemenea,
Alec Năstac, fost coleg la Steaua şi lotul naţional spunea despre Carol Hajnal “ ne uimea viteza, tehnica, nu vedea- i când te lovea, o viteză uluitoare şi o tehnică ireproşabilă. Un băiat vesel, bine crescut, sociabil… amintiri foarte plăcute” ,
Silaghi Teodor, antrenorul salontan de azi, care i- a urmărit toată cariera lui Carol Hajnal spune: “ un suflet mare, un Om foarte bun, pe oricine ajuta şi dacă erai la necaz îţi dădea totul, regret că s- a stins aşa devreme”.
Am avut plăcerea să- l cunosc pe Carol Hajnal, m- a şi antrenat o perioadă în 2001, înainte de a se muta în Salonta. Venea câteva săptămâni şi mai luam de la el câteva tehnici în box.
Astăzi la Salonta numele lui Carol Hajnal este onorat, tehnicile pe care le- am luat de la el, le predau azi copiilor şi le- am dus mai departe, aşa cum sper să pot să i duc pe toţi copiii cât mai departe pe culmile gloriei.

Cu deosebită consideraţie,
Al vostru boxer
Preşedinte Club Sportiv Basti Box Salonta
Sebastian Silaghi